Sumar — Unitatea 8: Europa medievală

După ce Imperiul Roman de Apus se prăbușește (476), Europa nu „dispare” — se reinventează. Migrațiile, creștinismul, domeniile feudale și orașele refac harta. Apar popoare noi, cavaleri și cruciade, catedrale și universități. Iar în spațiul dintre Carpați și Dunăre, firul roman se leagă, treptat, de lumea celor trei țări românești.

Formarea popoarelor europene: Secolele V–X sunt decisive pentru Europa medievală. Popoarele migratoare — pe care contemporanii le numeau adesea „barbare” — distrug vechile granițe ale Imperiului Roman și pun bazele unor state noi. Din amestecul de populații vechi și noi se încheagă, cu timpul, trei mari familii de limbi: romanică (neolatină), germanică și slavă. Alte popoare, precum grecii, irlandezii sau albanezii, păstrează — cu schimbări — limbi mai vechi, din Antichitate.

Etnogeneza românească: „Etnogeneza” înseamnă, pe scurt, cum se naște un popor. La români, istoricii urmăresc trei fire: unde s-a format (spațiul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră), când (un proces lung, care se încheie cam în secolul al VIII-lea) și cum (romanizarea locuitorilor de aici, continuitatea pe același pământ și contactele — uneori dure — cu migratorii care au trecut pe aici).

Europa creștină în mileniul I: Între secolele V și X, creștinarea e unul dintre cele mai importante fenomene din Europa. Până atunci, religia se răspândise mai ales în Imperiul Roman; după aceea, trece dincolo de vechile granițe. Două centre trag harta spirituală: Roma pentru Occident și Constantinopol pentru Răsărit. Episcopul Romei capătă treptat titlul de papa („părinte”); după 476, când Apusul imperial se prăbușește, autoritatea lui crește și mai mult.

Francii și Carol cel Mare: Francii sunt printre principalii câștigători ai migrațiilor. Clovis întemeiază în Galia (aproape Franța de azi) un regat puternic și, creștinându-se la Reims (496), devine un aliat de încredere al Romei papale. Sub Carol cel Mare (768–814), statul franc se transformă într-un mare imperiu: cucerește teritorii ale longobarzilor, avarilor, saxonilor. În anul 800, Carol se încoronează cu coroana împăraților romani — vrea să arate că ideea Romei continuă, chiar dacă lumea s-a schimbat.